Este usor sa calatoresti cu trenul. Sau cu avionul. Sau cu masina personala. Stii la ce ora pleci, stii cand ajungi. Sau pleci si ajungi cand vrei. Iti muti doar fundul de colo colo fara nici o grija.

Noi ne-am propus sa ajungem dupa 9 zile in Nordkapp. Insa, cu autostopul orice predictie poate sa fie gresita, fie ca ajungi mai repede, fie ca ajungi mai tarziu.

Am plecat din Copenhaga duminica, pe la pranz. Ducu si cu prietena lui ne-au lasat la o iesire spre autostrada, intr-o statie de autobuz. Cautam mereu sa fie locuri unde oamenii sa poata sa opreasca daca vor sa ne ia. Cam de acolo a inceput ghinionul nostru.

Am stat ore intregi in ploaie, vant si frig. Ne-au facut cu mana toti soferii de autobuz, zeci de soferi care se duceau probabil in alta directie sau care nu au avut inima sa opreasca. Nici noi nu mai prea vorbeam intre noi, demoralizati.

In momentele astea cel mai bine este sa schimbi locatia. Asa ca am incercat in alta parte, langa aeroport, chiar inainte ca cei care erau prin zona sa intre pe drumul spre podul care duce in Malmo Suedia, unde am avut noroc si ne-a luat cineva. Insa am calculat gresit unde trebuia sa coboram asa ca am ajuns intr-o benzinarie afara de pe autostrada. A inceput o noua asteptare. De data asta spiritul era putin mai bun, insa deja se innopta si trebuia fie sa gasim ceva spre un oras fie sa cautam un loc unde sa campam. Intr-un final am gasit o ocazie pana in Malmo, unde am innoptat la un hotel de o stea, destul de ieftin la preturile lor.

A doua zi dimineata am iesit sa ne incercam norocul chiar langa hotel, unde incepea autostrada.  Acolo am dat peste un polonez, Jakob, care avea acelasi traseu ca si noi – Helsingborg -Goteborg – Oslo. El mergea pana la Narvik. A spus ca este un punct indeajuns de nordic pentru el. Plecase in urma cu 2 zile din Polonia, tot cu autostopul si cu rucsacul si cortul in spinare. Ne-am bucurat sa vedem ca mai sunt si alti nebuni care fac asta, insa stiam ca e oarecum competitia noastra.

Jakab a plecat primul de acolo. Era oarecum firesc, avand in vedere ca era singur. In plus a gasit pe cineva care mergea intr-o directie diferita fata de ceea ce cautam noi. Am uitat sa ii iau adresa de mail sa il intreb de sanatate (iar stickerele le-am uitat la Vlad). Sper ca a ajuns cu bine.

Dupa cateva ore de asteptari in care am facut haz de necaz a oprit un ungur stabilit de multi ani in Suedia, care ne-a dus pana la o benzinarie aproape de Helsingborg, undeva in varf de deal unde batea vantul foarte tare. De aici ne-a luat o gagica, Sanna, pentru ca avea nevoie sa o tina cineva treaza pana la Goteborg. Am ramas surprinsi sa vedem ca a oprit, avand in vedere ca aflasem ca in Suedia daca nu ai o masina pari dubios (in Norvegia e la fel).

Sanna ne-a lasat intr-o benzinarie. Masina langa care parcase ea era a unor norvegieni, asa ca mi-am luat inima in dinti si i-am intrebat daca merg spre Oslo si ne pot lua si pe noi. A fost prima oara in excursia asta cand am fost mai tupeist si asta a dat roade. Cei doi ne-au dus pana intr-o alta benzinarie, de data aceasta langa Oslo, undeva la 50 de km.

La Oslo ploua cand am ajuns noi, asa ca nu am mai stat la iesirea din benzinarie ci ne plimbam prin fata masinilor oprite sa alimenteze cu semnul in mana. Intai a vrut sa ne ia o femeie cu ceva statut social (am tras concluzia asta dupa X5-ul pe care il conducea si hainele de firma cu care era imbracata), insa nu avea loc si pentru bagajele noastre pentruc a tocmai se intorcea de la cumparaturi. Apoi insa ne-a luat un tip care ne-a lasat tot intr-o benzinarie, insa mult mai aproape de oras si de iesirea pe E6, drumul pe care trebuia noi sa mergem spre Nordkapp, via Trondheim.

Era deja foarte tarziu, asa ca am inceput sa cautam un loc unde sa dormim. Am gasit in apropiere o statie de metrou (sau de tren) care trecea pe sub un pod, si unde era un loc oarecum mai ferit unde am fi putut sa dormim. Prima oara am mancat, aveam ceva conserve cumparate in Danemarca care insa nu s-au dovedit a fi foarte bune. Dar de foame mananci cam orice. Masa am asezat-o pe o banca din statie, asa ca lumea se uita ciudat la noi.

Pe la 10 seara, cand deja trenurile treceau din ce in ce mai rar si era tot mai putina lume prin zona, ne-am dus sa ne intindem izoprenele si sacii de dormit si sa incercam sa dormim. Ne simteam aiurea, parca eram doi oameni fara adapost (de fapt cam asta eram, dar nu in sensul ala) care trebuie sa doarma sub un pod ca sa nu ii ude ploaia. Oarecum m-am pus in pielea acestor oameni si mi-am dat seama ca   nu este placut sa duci o astfel de viata. Noi macar aveam saci de dormit si izoprene, si in cazuri extreme puteam oricand sa mergemsa stam la un hotel. Ei nu cred ca au posibilitatile astea.

Inainte sa adormim, chiar la ultimul tren, niste tineri erau pusi pe glume si credeau ca dormim, insa s-au potolit cand au vazut ca suntem treji. Dupa, somnul a fost dulce. Cel putin pentru mine. Ma durea putin gatul de la aerul rece de afara, insa nu era nimic grav. Dimineata cand ne-am trezit erau  oameni pe peron, mergand cine stie in ce directie. Era soare si putin racoare. Era luni!


Cu autostopul la Aurora Boreala (Hitchhiking to Aurora Borealis) este un proiect sustinut de COSMOTE Romania.

Tags: , , , , ,