Dupa o nopate petrecuta la pensiune care ne-a permis sa ne odihnim cat de cat, am luat ceva de mancare dintr-un Petrom si ne-am dus la locul de intalnire de unde trebuia sa ne ia Daniel, soferul de ieri.

Am ajuns destul de repede la Nadlac, soferul conducea cu viteza (insa foarte prudent), si nici nu ne-am dat seama cand am trecut un Ungaria. De cum treci granita parca ceva sa schimba. Totul e parca mai verde, mai aranjat, totul parca are un sens. E putin ciudat pentru ca intr-un fel imi lipsea haosul de la noi.

Am trecut Ungaria si Austria pe muzica de pocaiti. Care suna destul de bine, este ca muzica pop rock, doar ca versurile sunt despre Iisus si Dumnezeu. Am mai povestit una alta cu Gabi si cu Daniel, insa nu ceva foarte interesant. Am vrut sa facem si poze, insa parbrizul plin de muste si alte insecte strivite si intinse pe el din cauza vitezei ne-au impiedicat sa ramanem cu ceva bun de pus pe net.

Daniel ne-a lasat la Linz, intr-o benzinarie. Pleca spre Nurenberg. In parcare am mai dat peste un cuplu care facea autostopul pana la Pasau. Era ok pentru ca nu eram concurenti. Ne-am dus intai sa facem rost de un carton pe care sa scriem urmatoarea destinatie. Am luat 2 meniuri din acelea de hartie pe care le pui pe tava de la restaurantul din benzinarie. Am scris Salzburg si Munchen, sperand sa gasim pe cineva sa ne duca pana la Munchen. In timp ce scriam i-am zis lui Gabi: Nu stam mai mult de 6 aici. Era 5 jumatate.

Parcarea unde stateam noi sa ne ia o masina era plina de autocare. Ceea ce facea sa fie putin cam greu pentru soferi sa ne vada. Dupa vreo 20 de minute insa, din parcare, se aude un claxon. Eram uimiti, ne uitam unul la celalalt. Noi? Sigur noi? Ne luati pe noi? Dar…sunt 2 fete…

Da, pe noi ne claxonau. Susana si Helen, 2 studente de 24 de ani. Una se muta la Viena, iar cealalta a ajutat-o sa se mute. Acu se intorceau la Stuttgart. M-am mirat ca ne-au luat la ocazie. Drumul cu ele a fost foarte fun. Am povestit foarte multe, despre ele, despre noi, despre Romania. Am facut putina reclama tarii noastre, poate poate mai vine cineva sa ne viziteze tara. Am aflat ca una dintre fete era mare fan Batman (chiar isi tatuase un liliac pe mana), iar celeilalte ii placea melodia celor de la Ozone РDragostea din tei.

Timpul a trecut repede, eu eram pierdut in frumusetea peisajului. Munti, dealuri line, pajisti verzi. Lacul Chimsey. Autostrada imepcabila. As fi vrut sa fie toate si la noi la fel.

Fetele s-au oferit sa ne lase uneva la marginea Munchenului, langa Alianz Arena, insa au gresit iesirea, asa ca ne-au lasat in alta parte, intr-o stati de autobuz.

Dupa o cursa scurta cu 141, fara bilet pentru ca nu aveam de unde sa luam, am ajuns intr-o statie de metrou de unde ne-am indreptat spre Gara Centrala. Imediat s-a schimbat peisajul. Daca la periferie erau strazile pustii, aici era mare forfota. Multa lume in costume traditionale, fete cu berea in mana, leganandu-se sau abia tinandu-se pe picioare. Un tinar care se certa cu cei de la paza metroului pentru ca l-au scos afara (cu siguranta facuse ceva) a luat-o pe scarile rulante la fuga. Cei 2 agenti de paza s-au dus in treaba lor, nu l-au mai urmarit. Ma gandeam cum s-ar fi terminat o astfel de scena la noi la metrou. Cred ca in secunda doi in care comentai erai luat la pumni sau bruscat.

Am ajuns in camping unde deja petrecerea era in toi. Un foc mare de tabara trona in mijlocul curtii, iar in jurul lui zeci de tineri veseli povesteau fiecare pe limba lui. Toti erau joviali si puteai intra foarte usor cu ei in vorba.

Am gasit in camping locuri intr-un cort mare unde sa dormim pe podea. 14 euro de persoana, cu 2 mai mult decat daca am fi stat la cort. Dupa ce ne-am asezat sacii de dormit si izoprenele, am iesit sa bem o bere in jurul focului. 2.50 euro berea la draft. E buna. Oricum nu ne interesa, era prima pe care o beam dupa 2 zile de drum.

Ne-am retras la un momentdat, cu gandul ca a doua zi oricum vom aveam mai mult timp sa bem bere si sa stam la taclale cu cei din camping, sau sa ne ducem la Oktoberfest. La un momentdat Gabi imi spune ca dormim ca refugiatii, pe jos, in cort, ca ne place sa facem asta si chiar plecam. Ne gandeam insa cum sunt cei care chiar sunt refugiati si ce greu le este acelora sa faca acelasi lucru.

Am adormit imediat, ascultand sforaiturile celor din jur care erau beti si apucasera deja sa adoarma. Afara forfota continua. Pana la ora 1 cand se dadea stingerea.

Sa vedem ce ne rezerva dimineata.

Poze din primele 2 zile gasiti pe pagina de facebook.


Cu autostopul la Aurora Boreala (Hitchhiking to Aurora Borealis) este un proiect sustinut de COSMOTE Romania.

Tags: , , ,