Multi spun ca e o nebunie ceea ce facem. Altii nici nu credeau ca o sa plecam, ci ca e o gluma si ca vrem sa parem viteji. Dar astazi am plecat. Am scris abreviat numele unui oras pe o foaie, am intins mana si am avut noroc. Am plecat sa vanam aurore boreale.

Nici nu am ajuns bine la locul de unde sa luam “ocazia” ca a si oprit un domn, Adrian, cu o dacie 1310 din 93, sa ne spuna ca ne duce pana la Ploiesti. “E pe gratis baieti!”

N-am stat pe ganduri si am aruncat rucsacii grei in portbagaj, am trantit usile putin mai tare ca sa se inchida, si dusi am fost. Pe drum am povestit vrute si nevrute. Asa e cand oamenii sunt sociabili si au povesti de impartasit. Apropo de impartasit, i-am dat domnului un sticker facut special pentru aceasta aventura. A fost atat de incantat incat era sa faca accident in timp ce se uitat la el. Ne place noua aventura si adrenalina, dar totusi.

Dupa ce Adrian ne-a lasat la intrare in Ploiesti am ochit un loc unde sa ne pozitionam: cu vreo 200 de metrii inainte de giratoriul de la intrare in Ploiesti. In 5 minute au venit 2 persoane care ne-au spus acelasi lucru: “Nu va ia nici dracu de aici. Uite, mergeti la benzinaria aia din giratoriu, acolo unde e reclama aia alba. Nu stati mai mult de 5 minute si va ia cineva!”

E o vorba, cand doi vin si iti spun ca esti beat, inseamna ca trebuie sa dormi. Asa ca ne-am dus la benzinarie, langa reclama. Pana sa scot caietul sa scriu urmatoarea destinatie, a oprit Florin, un clujean foarte de treaba, familist, care tocmai adusese niste oameni de la el din urbe sa zboare prin cine stie ce locuri din lumea asta. Ne-a povestit ca a fost foarte incantat de vacanta de acu 1-2 ani pe care a facut-o cu familia in Bulgaria. All inclusive, hotel de 4 stele, pentru 4 persoane, 650 de euro. Se mira de ce nu se poate face asa ceva si la noi in tara.

N-am reusit sa il convingem sa se intoarca la Cluj prin Fagaras, asa ca ne-a lasat intr-o statie de autobuz. Si nu s-a suparat cand i-am zis ca noi nu vrem sa dam bani la ocazie, ca asa e modul nostru de a calatori. Mare om.

Din Brasov ne-a luat un nene mai in varsta cu o Skoda prafuita. Pe dinauntru. Da rau de tot. Omul era foarte glumet, ne-a zis 1-2 bancuri  si atat. Liniste. Mai sa ma ia somnul in masina. Sau m-a luat?

Cand am ajuns in Fagaras ne-a luat la intrebari, subtil credea el:

– Hmmm..oare ce bere merge dupa un drum ca asta?

– Pai daca mai mergeti cu masina, fara alcool.

– Da da, as bea o bere. Nu lasati si voi ceva banuti de o cinste?

L-am citit din mers pe om, asa ca ii lasasem dinainte sa ma dau jos 10 lei pe bancheta din spate. Se vedea ca ne-a luat pentru bani.

Dupa ce mi-am revazut fratele, cumnata si nepotelele, am intin iarasi caietul si mana in intampinarea soferilor binevoitori. Am asteptat cam o ora pana a oprit Marius. Gabi s-a urcat in fata (eu o sa stau acolo doar daca ne ia vreo domnisoara :P ), iar eu in spate. De cum am deschis usa am vazut brosura unui eveniment la care participasem ieri, asa ca am avut repede un subiect de discutie. Fusese si Marius la eveniment si am putut sa discutam despre online, despre adevertising si despre lucruri faine in general.

La el in masina am ascultat una dintre cele mai bune selectii de muzica (dupa gustul meu). Am notat cativa artisti, ce mi-a sarit cel mai mult in ochi a fost Apparat.

Marius ne ducea pana la Deva, iar pe drum am avut parte de cel mai frumos apus vazut de mine in ultimi 4-5 ani. Sau poate chiar mai mult. Am tras pe dreapta, am scos aparatele din dotare si ne-am bucurat de spectacol. Daca asa ceva m-a facut sa ma umplu de fericire si sa am o stare nemaipomenita, ma intreb ce o sa simt cand o sa vad aurora boreala. Oricum, mi-a dat incredere tot momentul asta.

Am coborat la Deva, langa McDonalds, unde sta lumea sa faca autostopul. I-am dat lui Marius cateva stickere si o carte de vizita, ne-am urat de bine si am plecat fiecare in treaba lui. (Marius, multumim inca o data pentru ca ne-ai dus la deva si pentru ca ai avut inspiratie sa mergi la Deva pe valea Prahovei.)

Astazi a fost o zi norocoasa. Dupa ce ca am asteptat in total cam 80 de minute sa ne ia o masina, dupa ce am schimbat  4 masini de la Bucuresti pana la Deva, am zis ca este indeajuns noroc pentru o zi. Drept pentru care am stat vreo 40 de minute asteptand sa plece in primul rand autostopistii autohtoni. Incepeam sa ne gandim pe cine mai stim prin Deva, in caz ca ramanem pe aici.

Totusi, soarta a decis ca un dram de noroc in plus ii ok, asa ca a oprit un baiat din Pitesti. Care ne-a zis ca el merge in Germani, la Nurenberg. Sau inspre incolo. I-am zis ca ar fi fain sa ne duca si pe noi, doar ca noi nu dam bani. Daca ne ia for free, bine, daca nu, k thx bye. Omul a inteles, a zis ca apreciaza faptul ca i-am zis asta de la inceput, si ca ne suna dimineata sa plecam impreuna spre Germania.

Momentan suntem cazati la o pensiune in Arad. Gabi sforaie de vreo jumatate de ora. Cred ca o sa incep si eu sa fac asta in curand, pentru ca a fost o zi lunga si destul de obositoare. Suntem multumiti ca am ajuns pana aici.

Primul pas a fost mai greu. Sa vedem ce ne rezerva urmatoarele zile. Stati prin zona.

(poze o sa postam maine, momentan sunt prea obosit. Ah, scuzati si greselile din text. Din acelasi motiv.)

 


Cu autostopul la Aurora Boreala (Hitchhiking to Aurora Borealis) este un proiect sustinut de COSMOTE Romania.

Tags: , , , ,