E minunat sa vezi ca sunt oameni carora le pasa de tine. Oameni care cateodata s-ar da pe ei ca tu sa fii bine. Ei sunt prietenii mei.  Daca nu ar fi fost ei, probabil nu as fi acum in avion. Au venit sa ma conduca la aeroport, fiecare lasand pentru 2-3 ore jobul de izbeliste ca sa fie langa nebunul care pleaca!

– Ba, Luminita, sa ai grija ce faci acolo. Sa nu te fure vreo thialandeza. Sau un thailandez.

Am auzit vorba asta de 1000 de ori in ultimele luni. Fiecare om vrea sa imi aduca aminte ca nu toate thailandezele sunt ceea ce par a fi. De parca eu pentru asta ma duc acolo.

M-am bucurat enorm ca au stat cu mine pana inainte de security check. Desi eram stanjenit putin de ei pentru ca emotiile nu ma lasau sa fiu foarte entuziasmat. Nu stiam cum sa reactionez la gandurile lor bune si la imbratisari!

“Ba, sa ne aduci ceva bun de acolo! Ba, mai bine, sa vii tu sanatos.”

Hehe, stiu ca ma iubesc.

Adi si Olga m-au “cazat” 2-3 luni. Cam de cand am hotarat ca nu mai are rost sa platesc chirie si ca mi-ar prinde bine ca banii aia sa ii investesc in calatoria asta. Mi-au fost familie, am impartit cu ei mancarea, bautura si tigarile. E adevarat, fiind fara job, erau ale lor. Si pentru asta o sa le fiu recunoscator mereu.

Si ceilalti au fost mereu aproape de mine si m-au ajutat de fiecare data. Cipricutz m-a sustinut intotdeauna pe orice plan. M-a imprumutat cu bani si cu sfaturi de ori de cate ori aveam nevoie. Radu la fel. Panda la fel. Danutz la fel.

De data asta m-au imprumutat toti cu energia lor. Le-am furat-o, de fapt, fara sa le spun, pentru a ma apara de frica de necunocut. La fel si cei de la cei de acasa, care mi-au trimis mesaje de incurajare, drum bun si cale de tuk tuk batuta.


prietenii kon-tuki

Security check-ul a durat putin cam mult, iar pentru ca am stat la o ultima tigara cu ei (ultima, promit…update, mi-am cumparat tigari), eram putin in intarizere. Sa cel putin asa credeam eu. Am luat-o la fuga dupa controlul pasapoartelor pentru ca ma gandeam ca o sa se inchida portile. Sunt patit. Acu 2 ani, cand am fost sa vad aurora, la intoarcere am intarziat la boarding si am vazut avionul cum pleaca de a terminal.

Primul zbor ma duce pana la Istanbul. Am urcat in el cu stomacul strans, facut micut, de emotii, de griji, de necunoscut. Mi-am luat loc la geam, sa pot sa privesc de sus orasul care ma adoptase acum 4 ani, si pe care acum il parasesc pentru cateva luni. Am avut insa “noroc” de o ceata densa la sol. Totusi, la un momentdat, am putut sa zaresc jumatate de Bucuresti iesind in pacla alba, spunandu-mi parca “drum bun” cu luminitele care clipeau de zor.

Bucurestiul in ceata - KonTuki

N-am avut timp sa ma acomodez nici pe scaun, nici in suflet. Am realizat ca este pentru prima oara cand calatoresc absolut singur. De fiecare data pana acum am avut un prieten cu mine, sau macar pe cineva care ma astepta la destinatie. Acum ma asteapta o tara despre care doar am citit pe net si la care am visat de ani de zile.

Pana sa inchid ochii si sa adorm ca sa ma relaxez putin, deja eram la Istanbul.

In avion spre Thailanda - KonTuki

Zborul a avut intarziere cateva zeci de minute bune din cauza traficului aglomerat de la Istanbul. Asa ca a trebuit sa alerg din nou ca sa prind cel de-al doilea avion, care avea sa ma duca la Dubai. M-am indreptat spre transfer zone, doar ca sa aflu ca trebuia sa imi iau boarding pass pentru urmatorul zbor. Greseala inepatorului. Stanga imprejur, cu siguranta este acel ghiseu unde era o coada foarte lunga. Bine macar ca merge totul struna, asa ca 5 minute mai tarziu am boarding pass pentru ambele zboruri cu Emirates. In aeroport ma intalnescu cu Bogdan, unul dintre oamenii care a crezut foarte mult in proiectul asta si m-a ajutat enorm. Se pare ca am zburat in acelasi avion de la Bucuresti, si acum urmeaza sa zburam tot impreuna spre Dubai. Si el pleaca intr-o aventura frumoasa, alaturi de familie.

Emirates - KonTuki

In avioanele Emirates e usor sa te relaxezi si sa uiti de probleme. Sau macar sa incerci. Si cu siguranta nu o sa te plictisesti. E prima oara cand zbor cu o linie aeriana de top, asa ca am fost putin uimit de conditiile de acolo. Filme on-demand dintre cele mai noi, show-uri tv, jocuri. Toate la dispozitia fiecaruia. Ah, si internet la 1$, sus, in cer!

10F. Randul din mijloc, al doilea scaun de la stanga la dreapta. In stanga mea un domn bine imbracat, care a dormit tot drumul. In dreapta un tip scund, chel. Credeam ca e arab.

Vede ca stau pe facebook si ma  intreaba cum de am internet. Ii spun de super oferta, dar in acelasi timp ma ofer sa share-uim conexiunea mea. Well, desi sunt bine intentionat, tehnologia nu este. Nu poti face tethering la o conexiune Wi-Fi. Ne dam batuti si incepem sa povestim despre telefoane.

Ma intreaba ce telefon am pentru ca nu gaseste niciunde pe ecran marca telefonului. Ii spun ca este un Prestigio. N-a auzit de ei dar ia telefonul in mana sa il butoneze. Ii place, dar imi zice ca a renuntat de mult la Android in favoarea Apple.

El lucreaza in industria petroliera, ceva cu sudat de tevi prin Iran. Imi spune ca pe iPhone a gasit aplicatiile de care avea nevoie pentru a-si face munca mai usoara. In plus, are brevet de pilot si a gasit o aplicatie care il ajuta foarte mult atunci cand zboara. Imi arata un filmulet din avionul sau in timpul unei calatorii alaturi de familie. Un fel de road trip, dar pe calea aerului. Cand ma fac mare, o sa fac si eu asta.

Ii povestesc si eu de aventura mea si este impresionat. Ah, a trebuit sa ii arat intai cum arata un tuk tuk. Dublu impresionat.

Il iau la intrebari: Billy este american, iar acum zboara spre Costa Rica, sa isi petreaca vacanta acolo alaturi de familie, pe care n-a  mai vazut-o de 3 luni de zile. Merg la surfing, printre altele. Prietenii lui sunt gelosi pe el pentru ca face asta. Degeaba incearca el sa le spuna ca ar da oricand calatoria asta pentru a putea sa le spuna copiilor in fiecare seara noapte buna.

Pe final imi propune sa iau parte la un studiu pe care il face cu oamenii pe care ii cunoaste. “Ce este pacatul?”. Ah….am ramas blocat. Stau si ma gandesc putin apoi ii spun ca, in opinia mea, pacatul este atunci cand ii faci pe ceilalti sa sufere, intr-un mod sau altul. El imi spune ca sunt pe aproape, doar ca e mai mult decat atat. Imi spune ca pacatul intervine atunci cand vrei sa fii stapan pe viata ta si sa il dai la o parte pe Dumnezeu. Imi da si exemple: De ce furi? – ca sa ai lucrul acela pentru tine. De ce iti inseli nevasta? – ca sa te simtii bine cu alta femeie. Rezulta ca pacatuim din cauza egoismului.

Aterizam si ne pregatim sa coboram. Scot din rucsac o brosura despre calatoria mea, ca sa stie omul unde poate sa urmareasca aventura. O primeste bucuros, chiar uimit de gest. Se intoarce putin, apoi imi da o bancnota de 100$. “Nu e mult, dar o sa te ajute in calatoria ta!”. Mersi Billy. Imi pare rau ca n-am facut o poza impreuna.

In Dubai ma gandesc de ce au facut astia langa mall pista de aterizare. Sau de ce au facut un mall in aeroport. Este imens! Atat de mare incat trebuie sa iei un tren de la un terminal la celalalt.

Fac repede boarding-ul cu gandul la ce filme sa mai urmaresc. 79K, la geam. Degeaba, imi spun in gand, e noapte. Dar poate zaresc luminitele insulelor faimoase din Dubai: Palm, The World and the Universe. N-am noroc, dar ma bucur totusi ca pot sa vad cum au gandit arabii aceasta metropola. E uimitor ce au reusit sa construiasca in ultimii 20-30 de ani acolo.

Se face dimineata, asa ca arunc cate un ochi pe geam incercand sa deslusesc ce este sub noi. Ocean cat vezi cu ochii. La un momentdat insa capitanul anunta ca am intrat in spatiul aerian thailandez. Nu pot sa vad mare lucru, norisori pufosi stau deasupra pamanatului. Ma bucur totusi de priveliste.

KonTuki D01 - 16

Am aterizat. Sunt in Thailanda!! Miroase a umezeala amestecata cu ceva aroma iute. Exact asa cum imi imaginam ca o sa miroasa Asia. Acu incotro o apuc? Ah, da, ar trebui sa imi iau bagajul. Sunt cu capul in nori in aeroport. Urmareste multimea, imi spun in gand. Controlul pasaportului si a vizei si gata, am intrat calcat oficial pe pamant thailandez.

Aterizare in Thailanda - KonTuki

Imi amintesc ca mi-a zis cineva ca la aeroport primesti cartele de telefon gratis daca mergi cu trenul express spre oras. Iau una, ma duc apoi sa imi iau bilet de la automat. Pe ghicite, spre statia Makkasan, cea mai apropiata de hostel. Apoi vad si butonul pentru engleza. E ok si asa! Mai primesc 2-3 cartele free de la alte 2 domnisoare care imi zambesc si ma urc in tren.

Thailanda arata interesant de pe geam. Vad un outdoor mare care spune ca este pacat sa folosesti imaginea lui Budha ca sa iti faci tatuaj. Pana deschid aparatul sa fac poza, trecem de el.

OutDoor

In tren este un amestec de localnici si turisti, care ma face sa nu ma simt atat de singur. Suprinzator, ma simt bine, probabil grijile si framantarile au ramas undeva sus, in aer.

Incerc sa zaresc pe geam primul tuk tuk. Nu reusesc. Ma asteptam sa fie o multime pe autostrada paralela cu linia de tren. Poate in oras sa am mai mult noroc.

Cobor la Makkasan si caut incotro trebuie sa merg. 5.7 km pana la hostel, pe Soi 38. Ok, hai sa luam un taxi, imi spun. Instinctiv, cobor pe partea dreapta a strazii. Hehe, astia sunt pe invers, Bogdane, hai, cara rucsacul la deal iara, sa ajungi pe partea cealalta. Din cauza aglomeratiei, strada se trece prin niste pasaje supraterane, care de cele mai multe ori coincid cu statiile de tren.

KonTuki D01 - 06

Orasul canta pe fundal de zumzet de motoreta. Cel mai bun mijloc de transport in aglomeratia asta. Probabil si cel mai la indemana taxi pe care sa il iei, ca vad o multime de moto-taximetristi. Totusi, soferii sunt smintiti. Nu pot sa cred ca nu fac accident la cat de haotic counduc.

KonTuki D01 - 07

Deoarece hostelul este destul de departe, vreau sa iau un taxi. Si pentru ca am venit aici pentru un tuk tuk, primul taxi in care vreua sa ma urc as vrea sa fie o astfel de masinuta. Doar ca…habar nu am cum gasesc unul. Dupa 15 minute de asteptat, vad unul blocat in intersectie. Ma car, la propriu, repede spre el, ca e liber. Din pacate merge in alta parte omul. Ma incapatanez sa mai astept, dar dupa alte 15 minute renunt si merg sa iau autobuzul. Pe drum ma intampina regele. Maiestate, sa traiti, bine v-am gasit. Da trebuie sa plec, ca mor de cald.

KonTuki D01 - 11

38-ul ma duce pana la Thong Lo. 12 bahts biletul, platiti in autobuz. Adica 1.2 lei. E bine ca au aer conditionat inautru, asa ca ma ia cu frisoane din cauza sudorii care mi sa racit pe spate.

Cu mine in masina, pe langa sofer si femeia cu biletele, mai sunt 2 fete, probabil tocmai ce au scapat de la scoala. Uniforma lor e formata din camasa alba si fusta neagra. Sunt putin deranjat de faptul ca nu sunt epilate pe picioare de ceva vreme, dar apoi ma gandesc ca poate e parte din cultura lor.

Soferul isi face loc prin aglomeratie si ajung in 15 minute la destinatie. La 100 de metri de statie, peste drum, este hostelul.

Sukhumvit Soi 38, Bangkok - KonTuki

Check-in, apa si bere ca sa ma racoresc! Apoi relaxare. Am ajuns cu bine!


Daca vrei sa fii la curent cu ce se mai intampla in aceasta aventura, poti sa ma urmaresti si pe facebook, twitter sau instagram. Si da mai departe si prietenilor tai articolele care iti plac, folosind butoanele de share. Mersi!


KonTuki-powered-by-Sony

Tags: , , , , , ,