Ma sui in tren spre Brasov, sa merg acasa de sarbatori. Desi sunt ceva oameni in compartiment, ii vad pe toti absorbiti de gandurile lor, de faptul ca merg spre casa, spre familie. Cei care calatoresc impreuna isi vorbesc intre ei. Isi aduc aminte de lucruri din copilarie sau fac planuri pentru Ajun.

Desi mi-ar placea sa intru in vorba cu cineva, mi se pare complicat. Da, sunt putin timid, dar parca acum nu e vorba de asta. Oamenii nu par ca ar vrea sa fie deranjati. Imi acopar urechile cu castile, dau drumu blana la muzica si ma uit in intuneric dupa luminite. De abia astept sa ajung acasa! Ma plictisesc insa si imi pare rau ca nu am mers cu autostopul!

Macar cu autostopul aveam cu cine povesti. Toti soferii cu care am calatorit au fost super de treaba si am putut schimba 2-3 vorbe cu ei. Fie se plictiseau, fie le era somn si aveau nevoie de cineva care sa ii tina de vorba, fie li s-a facut mila de mine ca stateam in intuneric in mijlocul noptii cu mana intinsa, sperand ca ma ia cineva si ma duce mai aproape de destinatie, toti m-au luat atat la ocazie cat si la intrebari. Iar cand le spuneam ce fac, incotro ma duc, erau mirati si imi admirau curajul.

Cu autostopul pana la Oktoberfest sau mergem sa vedem aurora boreala erau propozitii care deschideau tolba de intrebari. Raspundeam cu acelasi entuziasm fiecaruia. Lucrul bun atunci cand povestesti despre tine este ca oamenii incep si ei sa povesteasca despre ei, fara sa te chinui tu prea mult sa ii intreb. Si asa cum tu ii imbogatesti cu povestea vietii tale, plata este reciproca.

Un nene putin nebun intr-o dacie, un polonez care are 2 copii acasa si pentru care munceste ca sofer pe curse internationale pentru a putea sa isi plateasca ratele si sa isi vada copii fericiti, Alex, un tip care m-a dus din Arad pana langa Munchen, care a adormit de 2 ori la volan pe autostrada langa Viena, un tip pocait care asculta doar muzica religioasa, un cuplu de studenti care povestesc ca si ei au cocalari in Germania, o tipa din Suedia care a avut accident cu mult timp in urma, ramanand paralizata, careia ii era frica sa nu adoarma asa ca ne-a luat cu ea, fondatorul Momondo.com, Thorvald Stigsen, care, desi vanduse site-ul cu 60 de milioane de euro, inca calatorea cu prietena lui intr-un Volvo vechi, si care ne povestea ca si el a facut in tinerete autostopul. Sau omul din parcarea din Oslo care ne-a dat rugat sa nu ne suparam pe el, ca nu e un gest de mila, ci un gest de apreciere pentru ca stie cum e sa stai pe marginea drumului ore in sir, si ca ar vrea sa mergem sa mancam ceva cald din partea lui, asa ca ne intinde cativa bani (cam 200 de lei in banii nostri). Iar tot acest gest il face cu fiul lui de mana.

Calatoresc cu autostopul pentru oameni. Pentru povestile lor. Pentru ca astfel am ocazia sa vad cum sunt oamenii autentici din alte tari. Pot sa le cunosc problemele, reusitele, parerile despre noi si pot sa le arat ca romanii sunt oameni faini. Asa cum sunt si ei.

Nu calatoresc cu autostopul pentru ca este mai ieftin.  Daca as converti timpul in bani si as aduna banii pe care ii platesc in fiecare zi pe mancare si pe alte asemenea, probabil mi-ar fi mai usor (si mai ieftin) sa ajung la destinatia finala cu avionul. Calatoresc asa insa pentru ca imi place drumul. Pentru ca destinatia este un bonus si nu un tel. Pentru ca toate experientele de pe drum te fac sa apreciezi mai mult destinatia.

Incercati de 2-3 ori sa vedeti cum este! O sa va placa si o sa va indragostiti de modul asta de a calatori!

cu-autostopul-spre-copenhaga

 

Tags: , , ,